Fără dinţi, flămândă, slăbănoagă,
Coarnele-s răboj de ani şi-amar,
Suduind şi repezind din ghioagă,
Spre imaş o mână un văcar.
Inima nu-şi află alinare,
Şoarecii rod bietul ei bârlog,
Vaca se gândeşte cu-ntristare
La viţelul mic şi pintenog.
Oameni răi i l-au răpit, îndată
Bucuria dragostei s-a frânt,
Sub un tei, de-o cracă spânzurată,
Pielea lui se leagănă în vânt.
Când s-o coace hrişca pe câmpie,
Urmând soarta fiului vioi,
Or să-i lege gâtul c-o frânghie
Şi-o vor duce la cuţit, apoi.
Coarnele-n ţărână or să-i cază,
Jalnic se vor stinge ochii buni…
Mergând, vaca albe lunci visează
Şi păşuni mănoase,…şi păşuni…
Like this:
One blogger likes this post.
